Primăria Focșani va amenaja locuri de joacă în Grădina Publică și în Cartierul Mândrești
Pentru buna informare a cetățenilor din Municipiul Focșani, am luat decizia ca în perioada următoare să prezentăm periodic proiectele pe care municipalitatea le are în desfășurare sau care urmează a fi implementate în cel mai scurt timp.
Unul dintre aspectele sesizate de către focșăneni, în cadrul întâlnirilor pe care le-am avut cu aceștia, privea insuficiența locurilor de joacă pentru copii din orașul nostru. Drept pentru care, în prima fază am trecut la inventarierea lor, urmând ca ulterior să procedăm la repararea, modernizarea sau înlocuirea lor, în funcție de gradul de uzură.
Loc de joacă- Cartier Mândrești
Astfel, pe data de 11 martie 2019 a fost dat ordinul de începere a lucrărilor, care au și demarat între timp, pentru amenajarea locului de joacă pentru copii din Cartierul Mândrești. Acesta este situat pe Str. Luceafărul nr.11 și va avea o suprafață construită de 500 mp. Valoarea investiției se ridică la suma de 275.835,85 lei, termenul de finalizare a lucrărilor fiind 1 iunie 2019.
Mobilierul din cadrul locului de joacă de la Mândrești va avea în componența sa:
- un ansamblu de joacă cu două tobogane;
- o căsuță de joacă;
- 2 leagăne duble;
- un balansoar clasic din lemn;
- un balansoar cu 2 arcuri și 2 locuri;
- un balansoar figurină cu un arc și patru locuri;
- 10 băncuțe lemn pe suport metalic;
- 3 pergole din lemn peste bănci;
- 5 coșuri de gunoi;
- un panou informații.
Pentru amenajarea acestui loc de joacă va fi instalat un covor de protecție cu dale din cauciuc și vor fi realizate lucrări de montare borduri și alei pietonale din dale din beton, iar spațiul verde va fi amenajat corespunzător. De asemenea, vor fi montați stâlpi de iluminat, cu racord la rețeaua localității, dar și sistem modern de supraveghere video.
Reabilitare loc de joacă- Grădina Publică
De asemenea, tot săptămâna trecută a fost semnat și ordinul de începere a lucrărilor pentru reabilitarea locului de joacă din Grădina Publică Focșani, valoarea investiției fiind de 484.773,13 lei. Lucrările vor începe în următoarele zile, având în vedere că și acest obiectiv are termen de finalizare a lucrărilor data de 1 iunie 2019.
Vă prezentăm dotările propuse pentru locul de joacă din Grădina Publică:
- un ansamblu de joacă tip "Far și vapor";
- un ansamblu de joacă pentru copii mici "Dino";
- un ansamblu de joacă "Cetate";
- 3 leagăne duble;
- un leagăn tip "Cuib";
- un balansoar clasic din lemn;
- un balansoar cu două arcuri și două locuri;
- 2 balansoare figurină pe arc;
- un balansoar figurină cu un arc și patru locuri;
- un carusel;
- un leagăn pentru copiii cu dizabilități;
- 14 bănci lemn pe suport metalic;
- 3 seturi picnic măsuță și 2 banchete;
- 3 bănci hexagonale fără spătar în jurul copacilor;
- 2 panouri de informații;
- 2 bucăți rastel biciclete;
- împrejmuire gard lemn cu elemente tematice "copilărie";
- alei pietonale din dale de beton;
- amenajare spațiu verde;
- dale de protecție din cauciuc;
- stâlpi de iluminat.
Menționăm faptul că ambele locuri de joacă vor fi realizate pe baza specificațiilor tehnice din proiecte, întrucât ne dorim să oferim copiilor noștri cele mai bune condiții de joacă și recreere. Astfel încât, începând chiar din vacanța de vară din acest an, toți copiii să se bucure de aceste noi locuri de joacă moderne și atractive.
Pentru o mai bună edificare a viitoarelor locuri de joacă, alăturat am atașat și câteva imagini, pentru a se vedea cum vor arăta efectiv acestea după finalizarea lucrărilor.
Primar
Cristi Valentin Misăilă
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017