Primarul Cristi Valentin Misăilă a depus la Compania Națională de Investiții (CNI), în vederea finanțării sau a cofinanțării, un număr de 37 proiecte. În principal, municipalitatea solicită CNI finanțări pentru proiecte de reabilitare a 83 străzi și o pasarelă (Magistrala CF 500 Buzău-Mărășești) din Municipiul Focșani, din care 9 străzi sunt situate în Cartierul Mândrești. Proiectele prevăd și reabilitarea spațiilor verzi și lucrări conexe (irigații, sisteme de supraveghere video etc.). Totodată, Primăria Municipiului Focșani a solicitat CNI și finanțarea lucrărilor la monumentul istoric "Casa Longinescu", dar și a lucrărilor de reabilitare a Parcului Teatru, a Parcului Nicolae Bălcescu și a Piațetei Milcov și Piațeta Teatru. De asemenea, au fost solicitate fonduri pentru investiții în săli de sport și reabilitarea de unități de învățământ.
Facem precizarea că toate proiectele pentru care se cere finanțare au Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI), realizată de Primăria Municipiului Focșani. De asemenea, cele mai multe dintre proiecte au deja Certificat de Urbanism și toate avizele necesare derulării investiției. Prin urmare, CNI ar urma DOAR să finanțeze aceste proiecte. Mai mult decât atât, implementarea efectivă a proiectului - execuția propriu zisă și urmărirea acesteia - urmând să fie duse la bun sfârșit tot de echipa municipalității.
Iată lista proiectelor depuse de Primarul Cristi Valentin Misăilă la Compania Națională de Investiții (CNI):
1. Refacere infrastructură străzi sistematizare verticală și spații verzi Cart. Mândrești - str. Islaz, str. Eternității, str. Bălți (începând de la intersecția cu str. Izvor), fdt. Făget, str. Mieilor, str. Cărpiniș, str. Nuferilor, Fundături str. Sălcioarei și str. Drumușor.
2. Refacere infrastructură străzi, sistematizare verticală str. Gh. Doja, fdt. Gh. Doja, Legumelor, Plantelor, Vasile Pârvan, Bahne.
3. Pasaj strada Mărășești peste Magistrala CF 500 Buzău - Mărășești.
4. Refacere infrastructură străzi, sistematizare verticală str. Răzoare, str. Zboina, str. Păcii, str.Virtuții, str. Grădinari, str.Dorobanți, str.Târgului, str. Varvarici Doru.
5. Refacere infrastructură străzi, sistematizare verticală str. Viilor și refacere covoare asfaltice carosabil, trotuare, amenajare parcări str. Frunzei, str. Nordului, str. Prosperității, str. Oborul de Vite, reparații și așternere covor asfaltic carosabil str. Rovine.
6. Refacere infrastructură str. Alecu Sihleanu si fundătura, str. Maior G. Șonțu și fundătura, str. Aviatorilor, Aleea Cuza Vodă și fundătura.
7. Refacere infrastructură străzi, sistematizare verticală str. Timiș, str. N. Bălcescu, str. Predeal (tronson cuprins între strada Ion Creangă și Grigore Ionescu) și reparații si așternere covoare asfaltice carosabil str. Magazia Gării.
8. Refacere infrastructură străzi, sistematizare verticală str. Prof. C. Stere, str. Ecaterina Varga, str. Bujor, str. Agriculturii, str. Mureșului, str. Cernei, str. Dogăriei, str. Crișana, str. Greva de la Grivița.
9. Refacere infrastructură străzi, sistematizare verticală și spații verzi str. Războieni (trotuare și parcări), str. Av. Muntenescu, str. Muncii, str. Gh. Asachi, fdt. Gh. Asachi, str. Prof Caian, Aleea Crinului, Milcov (tronson intersecție-poartă acces Remat), fdt. Dionnysos.
10. Refacere infrastructură străzi, sistematizare verticală str. Făgăraș, str. Gh. Potop, str. Ghioceilor, str. Argeș, str. Dinicu Golescu, str. Zorilor, Piața Victoriei.
11. Refacere trotuare, alei, parcaje și covor asfaltic str. Mare a Unirii.
12. Refacere infrastructură străzi, parcări, alei, iluminat, irigații, supraveghere video, canalizații rețele curenți slabi - str. Carpați, str. Constituției, str. Plevnei, str. Mitropolit Varlaam (tronson B-dul Unirii și str. Bucegi).
13. Parcări adiacente str. Panduri și str. 8 Martie.
14. Refacere infrastructură străzi, sistematizare verticală, parcări, spații verzi și accese pentru str. N. Iorga, str. Oituz (tronson cuprins între str. Mărăști și str. D. Zamfirescu), str. Miorița, str. Ștefan cel Mare, str. Eroilor, str. Vămii.
15. Refacere infrastructură stradală și parcări adiacente străzilor Maior Gh. Pastia, M. Kogălniceanu, D. Cantemir, Cuza Vodă- PT8.
16. Reabilitare Monument Istoric "Casa Longinescu".
17. Reabilitare si modernizare Parc Teatru.
18. Amenajare gradene, vestiare, iluminat, irigaţii, supraveghere video suprafaţă de joc Mândreşti.
19. Reparaţii capitale imobil str. Comisia Centrală şi reabilitare racorduri utilităţi apă-canal şi energie electrică.
20. Lucrări de recondiţionare şi modernizare terenuri de sport ce aparţin Liceului Sportiv şi demolare gradene.
21. Reabilitare şi extindere parc Nicolae Bălcescu.
22. Extindere cu 12 săli de clasă a Școlii nr. 3, Focşani.
23. Reabilitare şi modernizare Piaţeta Teatru şi Piaţeta Milcov.
24. Reluare lucrări sală de sport multifuncțională la Colegiul Tehnic Auto "Traian Vuia".
25. Extindere şcoală - Şcoala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu" cu 8 săli de clasă, Municipiul Focsani.
26. Construire bază sportivă Tip 1, zona Onasis.
27. Sală de sport - Liceul Tehnologic „G.G. Longinescu".
28. Extindere și dotare Colegiul Naţional „Spiru Haret", str. Timotei Cipariu, nr.5.
29. Sală de sport - Şcoala Gimnazială „Anghel Saligny".
30. Reabilitare, modernizare şi dotare investiţie pentru Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 17 şi Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 19.
31. Lucrări de reabilitare, modernizare şi dotări atelier de coafură/frizerie, Liceul Tehnologic „G.G. Longinescu", Str. Mărășești, nr. 76.
32. Construire sediu pentru Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu", str. Alecu Sihleanu, nr. 6.
33. Construire Centru de Ştiinţe Aplicate, Colegiul Naţional Unirea.
34. Reabilitare, modernizare şi dotare Colegiul Naţional „Al. I. Cuza" - corp M, C și construire sală multifuncțională , str. Cuza-Vodă, nr.47, Municipiul Focșani.
35. Renovarea a trei corpuri de clădire reprezentând căminele internat şi cantina şcolii - Colegiul Tehnic "Ion Mincu".
36. Construire și dotare corp Şcoala Gimnazială „Ion Basgan", Str. Mare a Unirii, nr. 64, Municipiul Focșani .
37. Reabilitare, modernizare și dotare investiție pentru Gradinița cu program prelungit nr.2, str. Alecu Sihleanu, Nr.6, Municipiul Focșani.
În repetate rânduri, atât Compania Națională de Investiții, cât și Guvernul României și Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației au anunțat în mod public faptul că așteaptă solicitări din partea primăriilor pentru finanțarea diverselor obiective. În aceste condiții, contăm pe o analiză pertinentă a tuturor proiectelor depuse, aceste obiective de investiții fiind cât se poate de necesare cetățenilor din Municipiul Focșani.
Facem precizarea că lista cu investiții depusă la CNI vine să completeze proiectele aflate deja în implementare de municipalitate.
Pe fonduri europene Primăria Municipiului Focșani a accesat proiecte în valoare de aproximativ 100 milioane Euro, printre acestea fiind cele legate de "Resistematizarea infrastructurii de transport la nivelul Municipiului Focșani" și "Dezvoltarea reţelei de piste dedicate circulaţiei bicicletelor, implementarea unui sistem de bike-sharing".
De asemenea, am refăcut deja infrastructura pe str. Alexandru Sahia, Fdt. Alexandru Sahia, str. Lunei, str. Cincinat Pavelescu, str. Ion Basgan, str. Popa Șapcă, str. Ghinea Dorinel, str. Teiului, str. Magheru, str. G. Coșbuc, str. Dornișoarei, Fundătura Dornișoarei, str. Cotești, str. Unirea Principatelor și pe str. Poligonului.
Totodată, Primăria Municipiului Focșani derulează sau urmează să demareze lucrări de investiții pe următoarele străzi: str. Cpt. Stoenescu, str. Slt. Dumitru Tănăsescu, str. Tinereții str. Aleea Florilor, str. Miron Costin, str. Rodnei, str. Gheorghe Tătulescu, str. Diviziei, str. I.L.Caragiale, str. Nicolae Titulescu; str. 1 Mai; str. Gloriei; str. Ion Creangă; str. Moș Ion Roată, str. Cărăbuș; str. 13 Decembrie, Str. Mărăști, Str. Albinei, str. Duiliu Zamfirescu, str. Emil Racoviță, str. Transilvaniei, str. Putnei, str. Alecu Russo, str. Cpt. Traian Ionescu, str. Cartier CFR, str. Muncitori, str. Timotei Cipariu; str. Arh. Ion Mincu; str. Aleea Școlii; str. Jiliștei; str. Podgoriei, str. Revoluției, str. Aleea Sudului, str. Cpt. Crețu Florin, str. Aleea Parc, str. Nicolae Săveanu și str. Panduri din cartier Bahne.
Alte străzi, precum Scarlat Târnăvitu, Fulger sau Mitropolit Varlaam sunt reparate, în acest moment, de către CUP Salubritate.
Biroul de presă
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017