Primii vinovați pentru gunoiul de la marginea orașului au fost identificați și amendați
Primăria Municipiului Focșani și instituțiile subordonate au desfășurat joi, 12 aprilie 2018, o amplă acțiune de igienizare în zona pasarelei de la intrarea în oraș dinspre Odobești și pe strada Antrepozite.
Cu această ocazie, cei peste o sută de angajați au curățat cele două zone, la final rezultând peste 700 de saci cu gunoi menajer și pet-uri. Totodată, utilaje de mare tonaj au strâns în jur de 56 de tone de resturi vegetale, moloz și alte deșeuri de mari dimensiuni, dând o nouă față perimetrelor curățate.
Așa cum era de așteptat, printre gunoaiele strânse au fost descoperite și două facturi ale unor focșăneni, dovadă că vinovați de mizeria care sufoca intrarea în oraș se fac chiar unii dintre concetățenii noștri.
Persoanele respective au fost identificate de către Poliția Locală Focșani, fiind sancționate contravențional cu câte 300 de lei.
Sperăm că acțiunea noastră va fi un exemplu pentru focșănenii care vor să se implice activ în păstrarea curățeniei în orașul nostru, dar și un semnal de alarmă pentru cei ce sunt certați cu legea și cu bunul simț. Aceste zone, dar și altele din oraș, cunoscute ca locuri în care sunt depozitate ilegal gunoaiele, vor fi supravegheate video, dar și de la sol, prin controale permanente ale Poliției Locale Focșani.
Focșaniul este casa noastră și avem cu toții obligația să păstrăm curățenia în fiecare colț al ei. Iar cei ce nu știu sau nu vor să păstreze curățenia vor fi trași la răspundere de fiecare dată când vor încălca legea!
Primar
Cristi Valentin Misăilă
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017