Primarul Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, a semnat, astăzi, 1 aprilie 2024, contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la rețeaua de distribuție gaze naturale în Cartierul Mândrești.
O investiție promisă focșănenilor care locuiesc în Cartierul Mândrești și care va deveni realitate!
Astăzi începem lucrările la acest proiect extrem de important.
Prin această investiție vor fi realizate 12 kilometri de conducte, cu 512 branșamente la rețeaua de gaze.
Vor fi racordate la rețeaua de gaze 501 case, șase blocuri de locuințe, trei agenți economici, Penitenciarul dar și o biserică din cartier.
Proiectul „Extindere rețea de distribuție gaze naturale în Cartierul Mândrești" are o valoare de 10,19 milioane lei, fără TVA, și va fi finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny".
Constructorul va avea la dispoziție o perioadă de 4 luni pentru proiectare și de 18 luni pentru realizarea lucrărilor.
Proiectul se va derula în cele mai bune condiții mai ales că vom beneficia și de experiența în acest domeniu a consilierului local Costel Bîrsan
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017