Condiţii de participare la concurs:
Condiţii generale: Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în art.3 din Anexa- Regulament-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.286/2011, cu modificările şi completările ulterioare:
a) Are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) Cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) Are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) Are capacitate deplină de exerciţiu;
e) Are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) Îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) Nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii specifice:
- studii liceale absolvite cu diplomă de Bacalaureat în profil economic
- vechime în muncă - minim 6 ani;
- cunoştinţe de operare PC (Windows, Office, internet, email, SICAP)
- cunoştinţe practice privind tehnica de sunet şi lumini, specifică activităţilor de spectacol.
Concursul va avea loc în data de 03.12.2020, orele 10,00 - proba practică pe calculator, în data de 09.12.2020, ora 10,00 - proba scrisă şi în data de 15.12.2020 ora 10,00 - proba interviu, la sediul Ateneului Popular "Mr.Gh.Pastia" din Piaţa Unirii nr.3, Focşani.
Cererea de înscriere la concurs, acordul de prelucrare a datelor cu caracter personal, bibliografia şi programa analitică pentru proba pe calculator de verificare a cunoştinţelor în domeniul IT se afişează la sediul şi pe site-ul Ateneului Popular"Mr.Gh.Pastia", www.ateneu-pastia.ro.
Dosarele de înscriere la concurs se depun online până la data de 25.11.2020 inclusiv, ora 16,00 pe adresa contact@ateneu-pastia.ro a Ateneului Popular "Mr.Gh.Pastia" din Piaţa Unirii nr.3, Focşani.
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017