După ce în urmă cu o lună de zile am dat în folosință gratuită Direcției de Sănătate Publică Vrancea echipamentele necesare pentru aparatul de testare Covid-19, respectiv hotă bacteriologică și combină frigorifică, astăzi am înmânat instituției și cele 1.000 kituri achiziționate de Primăria Municipiului Focșani pentru testarea Covid-19.
Inițial, din cei 125 mii lei alocați din fondul de rezervă bugetară, puteam achiziționa 1500 de kituri, însă, din nefericire, guvernul României nu a luat nicio măsură pentru plafonarea prețurilor de bază în stare de urgență și am avut surpriza ca furnizorul să ridice costurile, putând cumpăra în cele din urmă doar 1000 de kituri.
Testarea se va face cu precădere pentru cadre medicale, polițiști, jandarmi, angajati ISU, Ambulanță, Poliție locală și funcționari publici aflați în legătură directă cu cetățenii. Vrem astfel să preîntâmpinăm expunerea oamenilor la acest pericol și să menținem în funcțiune cele mai importante servicii pentru a putea gestiona cât mai bine situația în care ne aflăm.
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017