Primăria Municipiului Focșani implementează în această perioadă un proiect amplu de modernizare a transportului public din oraș prin achiziția de autobuze electrice, montarea de stații de încărcare electrice, modernizarea stațiilor pentru călători.
Unul dintre obiectivele proiectului este achiziția de autobuze electrice pentru reducerea poluării în Municipiul Focșani.
Până în prezent au fost achiziționate 7 autobuze Karsan e-Jest și 9 autobuze Karsan e-Atak, ambele cu propulsie electrică, cu motorizare BMW.
Inclusiv instalația de încălzire pe timp rece funcționează pe bază de energie electrică, la ambele tipuri!
Suplimentar caietului de sarcini, cele 7 autobuze Karsan e-Jest au venit echipate cu încălzitor staționar Eberspacher pe baza de motorină!
În luna ianuarie au început probele pe traseele de transport public din Municipiul Focșani, unul dintre obiective fiind verificarea autonomiei reale a autobuzelor în traseu.
Astfel s-a observat că utilizând instalația electrică de încălzire, autobuzul are o autonomie de 100 - 110 km, în timp ce autonomia crește la 160-170 km atunci când se folosește heater-ul pe combustibil fosil.
Mai facem precizarea că prin proiectul Primăriei Municipiului Focșani trebuie realizate stații de încărcare pentru autobuze electrice în următoarele locații:
-Depoul SC Transport Public - 36 stații încărcare lentă și 4 stații încărcare rapidă;
-Laminorul - 3 stații încărcare rapidă;
-Piațeta Gară - 2 stații încărcare rapidă;
-Cartier ANL Democrației - o stație încărcare rapidă.
Pentru că nu sunt finalizate toate stațiile de încărcare și pentru că la capete de linie nu sunt, încă, realizate stațiile de încărcare rapidă (Depou, Gară, Laminorul, Cartier Democrației) pentru a face încărcări intermediare s-a considerat oportun de către SC Transport Public ca autobuzele electrice să fie folosite cât mai mult timp în traseu și s-a decis utilizarea sistemul de încălzire pe bază de motorină!
Aceasta este doar o soluție temporară, până când va fi construită toată infrastructura de încărcare a autobuzelor, respectiv sfârșitul lunii martie, când vor putea fi utilizate stațiile de încărcare rapidă!
De la acel moment autobuzele electrice vor avea autonomia necesară și vor utiliza pentru încălzire doar aeroterma electrică!
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017