Deschiderea noului an școlar 2023-2024
2023-09-11 00:00

Deschiderea noului an școlar 2023-2024

 

Ca de fiecare dată, începutul anului școlar reprezintă pentru orice elev un prilej de bucurie, pentru că își revede colegii și dascălii, dar și un moment încărcat de emoție, pentru că pleacă la drum cu noi vise și speranțe!

 

Astăzi, în această frumoasă zi de toamnă, Primarul Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, a fost alături de elevii și profesorii focșăneni la deschiderea noului an școlar 2023-2024.

 

Primarul Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, a participat la ceremoniile de deschidere a anului școlar organizate la Școala Gimnazială "Ștefan cel Mare", Colegiul Tehnic "Valeriu D. Cotea", Școala Postliceală Sanitară "Hippocrate", Colegiul Național "Al. I. Cuza" și Școala Gimnazială "Duiliu Zamfirescu".

 

Elevilor, învățătorilor și profesorilor de la aceste școli și licee, dar și celorlalți elevi și dascăli, le-a transmis că Primăria Municipiului Focșani încearcă să ofere cele mai bune condiții pentru desfășurarea actului educațional

 

Primarul Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, le-a urat celor care astăzi au trecut de prima zi de școală să aibă parte de un an cât mai bun, care să le aducă la final satisfacții de ordin intelectual și profesional.

 

Totodată, și-a exprimat, încă o dată, susținerea totală față de actul educațional, așa cum a făcut-o încă din prima zi a primului mandat de Primar al Municipiului Focșani.

 

Succes tuturor în noul an școlar!

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateFii un exempluInfoConsRespectConect