Elevii Colegiului Tehnic "Valeriu D Cotea" și ai Școlii Gimnaziale „Anghel Saligny" s-au bucurat în weekendul trecut de excursiile obținute ca urmare a clasării pe locurile 1 și 2 la concursul organizat de Primăria Focșani denumit „Cel mai frumos spaţiu verde din jurul şcolii".
Sâmbătă, 12 august, 20 de elevi au Școlii Gimnaziale "Anghel Saligny", câștigătorii premiului al II-lea, au vizitat două dintre cele patru Catedrale, din Vrancea ale mântuirii României de acum 100 de ani, dedicate eroilor căzuţi în Primul Război Mondial.
Prima oprire a fost la Mausoleul Eroilor de la Mărăști, unde au avut prilejul de a asculta povestea acestui monument istoric.
Excursia a continuat către Mausoleul Mărășești, unul dintre cele mai impunătoare monumente din ţară.
Aici, elevii au rămas impresionați de prezentarea custodelui Mausoleului, care le-a ghidat pașii de-a lungul coridoarelor muzeului.
De asemenea, 19 de elevi ai Colegiului Tehnic "Valeriu D Cotea", câștigători ai locului 1, au petrecut două zile de poveste la Sibiu și Alba Iulia.
Sâmbătă, în prima zi, copiii au vizitat Muzeul Astra din Sibiu, cel mai mare în aer liber din România și al doilea ca mărime din Europa, unde, sub îndrumarea ghidului autorizat, au putut vizita casele, atelierele meșteșugărești și muzeele din Dumbrava Sibiului.
A doua oprire a zilei a fost în Piața Mare din Sibiu, unde copiii au putut admira clădirile impresionante, străduțele pietruite și încărcate de istorie, turnurile, cetățile și muzeele din centrul istoric al Sibiului.
Duminică, în a doua zi a excursiei, elevii Colegiului Tehnic au ajuns în capitala Marii Uniri, Alba Iulia, locul în care s-au petrecut evenimente istorice de referință.
În Cetatea Alba Carolina copiii au putut afla și vedea o parte importantă a istoriei țării noastre, au admirat statui și monumente arhitecturale impresionate și s-au fotografiat în locurile reprezentative ale Cetății.
Pentru toții elevii a fost o experiență plăcută și atractivă în care au vizitat locuri minunate și au descoperit o parte importantă din trecutul glorios al țării noastre.
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017