Eroii Martiri din Decembrie 1989 au fost comemorați
2022-12-23 00:00

Eroii Martiri din Decembrie 1989 au fost comemorați

 

Eroii Martiri din Decembrie 1989 au fost comemorați, astăzi, în cadrul unei ceremonii organizate de Primăria Municipiului Focșani și Garnizoana Focșani la Monumentul Eroilor Revoluției!


La ceremonialul militar și religios a fost adus un omagiu revoluționarilor și urmașilor eroilor vrânceni din Decembrie 1989. Vă invităm să citiți, mai jos, mesajul primarului Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă:


"Comemorăm astăzi 33 de ani de la acel decembrie sângeros, în care românii au trăit în egală măsură cu înverșunare, îndoială, speranţă, bucurie și tristețe!
Jertfa celor care au plătit cu viața lor LIBERTATEA noastră a fost piatra de temelie a uneia dintre cele mai dramatice schimbări de regim din istoria contemporană.

 

Fără revoluționarii acelor zile, cei care au însuflețit prin curajul lor întregul popor român, poate că și astăzi am fi fost tributari unei dictaturi, așa cum vedem, din păcate, că se întâmplă încă în alte părți ale lumii.
Din fericire însă, atunci când se așteptau cu toții mai puțin, românii au arătat încă o dată că suntem capabili "să dăm dovezi la lume/ Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman".
După jumătate de secol, timp în care a fost interzis, poemul lui Andrei Mureșanu a răsunat din nou pe străzile României, printre gloanțele care șuierau neîncetat zi și noapte.

 

Putem spune că atunci România s-a trezit, s-a deșteptat "din somnul cel de moarte", pentru a ne da nouă, tuturor, o dimensiune europeană și democratică, așa cum ar fi trebuit de multă vreme să se întâmple cu acest popor.
Anii ce au urmat au confirmat de cele mai multe ori că România și românii merită să fie în marea familie europeană, cu drepturi depline.

 

Din păcate însă, chiar și acum mai vedem că există o anumită reținere în ceea ce ne privește, total nejustificată, atâta vreme cât țara noastră a îndeplinit TOATE condițiile impuse de organismele europene.
Și mai trist, cel puțin pentru mine, este faptul că după 33 de ani, cei care atunci au avut curajul să iasă în stradă împotriva regimului comunist sunt prea puțin prezenți în viața noastră publică.

 

Consider că am fi avut și avem în continuare nevoie de curajul lor și poate că, avându-i mai mult lângă noi, am fi știut să fim mai convingători în lumea politică europeană!
Personal am avut întotdeauna ușa deschisă și așa va fi și în continuare pentru revoluționarii din Focșani și din Vrancea. Să nu-i uităm nicicând!
Așa cum nu trebuie să îi uităm nici pe cei care s-au alăturat în decembrie '89 martirilor poporului român.
Voit sau nu, în acești 33 de ani, peste memoria Eroilor Revoluției s-a așternut încet încet uitarea și doar la momente precum cel de azi mai sunt pomeniți! După care ... se întorc în eternitatea istoriei.

 

Prin astfel de gesturi trebuie să spunem, ori de cate ori este nevoie, că România de astăzi nu ar fi fost niciodată ceea ce este fără ei și fără SACRIFICIUL lor!
Adevărați EROI de poveste, martirii din Decembrie '89 și-au asumat alegerea tragica în numele întregului popor român și au ieșit în stradă strigând "Vom muri, dar vom fi liberi!"
Ei au murit ... iar noi suntem LIBERI.
Dumnezeu să-i odihnească în Pace pe EROII care s-au jertfit pentru libertate, democraţie şi pentru tot ceea ce ne-am dorit vreodată!

 

Iar dumneavoastră, stimați revoluționari care sunteți și astăzi aici cu noi, vă mulțumesc și vă felicit pentru CURAJUL vostru de atunci și vă asigur de întreaga mea considerație!
Și pentru că peste câteva zile vom aniversa cu toții Sărbătoarea Nașterii Domnului, vreau să urez tuturor focșănenilor Crăciun Fericit și bucurii alături de cei dragi!"

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateFii un exempluInfoConsRespectConect