După o pauză de mai bine de 20 de ani, orașul nostru este astăzi, 11 mai, gazda unui Campionat național de kick-boxing la ring și tatami.
Concursul, organizat de Clubul Sportiv Nidan Focșani și Federația Română de Arte Marțiale de Contact, cu sprijinul Primăriei Municipiului Focșani și CSM 2007 Focșani, a adunat la start aproximativ 300 de sportivi de la cele mai bune cluburi de profil din țară.
A fost o plăcere să mă aflu astăzi printre atâția sportivi valoroși, antrenori consacrați și campioni ce au reprezentat cu mândrie și onoare România la competițiile internaționale.
Demonstrațiile lor bazate pe tehnici speciale de luptă și autoaparare ne-au încântat pe toți cei prezenți și ne-au făcut să descoperim cât mai multe din tainele acestui frumos sport de contact.
Felicitări tuturor cluburilor participante, arbitrilor, sponsorilor și celor care au făcut posibilă desfășurarea acestei frumoase competiții în orașul nostru.
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017