Astăzi, 16 martie 2020, împreună cu reprezentanții unităților subordonate implicate în gestionarea crizei, am avut o primă întâlnire cu marii angajatori din municipiul Focșani. Solicitările, dar și propunerile de măsuri și soluții ale mediul de afaceri sunt următoarele:
- luarea de măsuri la nivel național pentru blocarea stocurilor de măști de protecție, a dezinfectanților folosiți împotriva virusului COVID-19, precum și blocarea prețurilor acestora.
- informare cu privire la furnizorii existenți pe piață, ce dispun de stocuri reale de echipament de protecție (mănuși, măști etc.), precum și a dezinfectanților folosiți.
- posibilități legale de continuare a transporturilor de produse finite și materii prime din și către Italia, în contextul în care Ungaria a interzis aceste transporturi.
- dispunerea măsurilor de urgență pentru indentificarea tuturor persoanelor care au venit în țară din zonele contaminate, persoane care nu figurează ca fiind în carantină sau în izolare la domiciliu.
- informații cu privire la localitățile din județ unde sunt identificate persoane aflate în carantină sau sunt izolate la domiciliu (unde și care sunt persoanele respective), pentru a putea lua măsuri de protecție a celorlalți angajați ai societății
- măsuri speciale ce permit firmelor de curierat să poată funcționa în regim normal
- numere de telefon speciale unde să se poată suna în situații de urgență la nivel local, în afara celor generale știute la nivel național
- lista cu dezinfectații autorizați precum și modul de administrare al acestora
- măsuri fiscale și economice concrete privind mediul de afaceri, în contextul blocării fluxului de activitate în domeniul industriei ușoare
- închiderea locurilor de joacă, unităților after-school, baruri, cafenele, precum și alte locuri de petrecere a timpului liber.
- în vederea nerestricționării circulației angajaților de la și înspre domiciliu, marii angajatori sunt dispuși să pună la dispoziția autorităților lista cu numărul de angajați, precum și localitatea de domiciliu a acestora.
Primaria Municipiului Focșani solicită o întâlnire de urgență cu Prefectura Județului Vrancea și conducătorii instituțiilor angrenate în gestionarea situației de urgență: Inspectoratul de Politie Judetean Vrancea, Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Vrancea, Directia de Sanatate Publica Vrancea și Spitalul Județean.
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017