Intalnire cu medicii cabinetelor scolare
2017-10-26 00:00

Intalnire cu medicii cabinetelor scolare

 

Medicina școlară, având doar rol preventiv și de urgență, are totuși un rol deosebit în viața școlarilor. Prezența unor cadre de specialitate este valoroasă pentru situațiile ce pot apărea pe durata șederii elevului în școală și devine mai valoroasă, atunci când propune acțiuni educative privitoare la subiecte actuale de confruntare a tinerilor : expunerea la droguri, prevenirea accidentelor în diversitatea acestora, variate alte cursuri și campanii care pot preveni dramele necunoașterii unor fenomene/boli sociale.


Cabinetul medical dintr-o școală este un element de civilizație. Tocmai pentru că toți ne dorim să avem copii sănătoși, educați în unități de învățământ performante sub toate aspectele, mai ales cel al sănătății, administrația publică focșăneană controlează atent activitatea acestor mici unități sanitare.


Astfel încât, neregulile din urma controalelor efectuate sunt motive de a ne mobiliza mai mult și de a mobiliza în egală măsură medicii, asistenții implicați, să depunem eforturi conjugate pentru colaborare cu rezultate pozitive. Considerăm că întâlnirile și dialogul constant dintre autorități și persoanele implicate în medicina școlară, respectarea și respectul tuturor față de scopul existenței acestor cabinete, aduc doar beneficii copiilor noștri și presupun nu o joacă, ci o deosebită responsabilitate față de ceea ce creștem și educăm.

 

Galerie Foto

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateFii un exempluInfoConsRespectConect