Primăria Municipiului Focșani a finalizat procedurile și a demarat plata stimulentului de casare pentru 119 focșăneni care s-au înscris anul trecut în Programul Rabla Local.
În aplicația gestionată de către Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) s-au înscris 347 persoane iar până acum au fost depuse 211 dosare cu cererile de finanțare și documentația aferentă.
În urma verificării dosarelor de către Grupul de Lucru constituit la nivelul Primăriei Municipiului Focșani au fost acceptate 168 dosare.
38 dosare au fost respinse întrucât nu au îndeplinit condițiile impuse prin ghidul de finanțare, respectiv erau autoturisme cu normă de poluare Euro 4, domiciliul solicitantului în altă localitate decât Municipiul Focșani sau persoanele nu dețineau autoturismul de cel puțin 5 ani.
Au fost semnate contractele de finanțare cu cei 168 de solicitanți iar până acum au fost finalizate 119 dosare pentru care s-au început procedurile pentru efectuarea plăților. Pentru celelalte 49 cazuri se așteaptă certificatele de radiere pentru autoturisme, necesare pentru finalizarea dosarelor, și întocmirea ordonanțărilor de plată.
Îi invităm pe ceilalți focșăneni care s-au înscris în Programul Rabla Local să depună dosarele cu cererile de finanțare și documentele justificative. Mai sunt 136 de solicitanți care nu au depus dosarele la Primăria Municipiului Focșani pentru verificări și întocmirea contractelor de finanțare.
Prin intermediul Programului Rabla Local se dorește eliminarea din circulație a rablelor din Municipiul Focșani care au o vechime mai mare de 15 ani și norma de poluare Euro 3 sau inferioară. După radierea autoturismelor, proprietarii acestora vor primi câte 3.000 de lei.
Cererea de înscriere în program și documentele justificative pot fi depuse fie fizic la registratura Primăriei Municipiului Focșani, fie on-line prin expedierea pe adresa de e-mail : primarie@focsani.info a acestor documente scanate/fotografiate, conținând semnătura olografă a beneficiarului sau semnătura electronică calificată, bazată pe un certificat calificat.
Menționăm că documentele transmise electronic se acceptă numai în format PDF lizibil.
Informații suplimentare puteți obține pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Focșani, la adresa https://www.focsani.info/.../casarea-autovehicolelor
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017