Profesori din Republica Moldova la Colegiul Unirea Focșani, la prezentarea proiectului ”România 100.2100.152”
2019-01-24 00:00

Profesori din Republica Moldova la Colegiul Unirea Focșani, la prezentarea proiectului ”România 100.2100.152”

Expoziții de fotografie, dezbateri pe diverse teme, concursuri, concert folcloric, dar și prezentări de proiecte, acestea sunt câteva dintre activitățile organizate la Colegiul Național Unirea din Focșani, de zilele unității de învățământ.

 

Un moment emoționant a fost prezentarea proiectului "România 100.2100.152" de către profesorul Octavian Dragomir. Acesta a vorbit despre activitățile derulate în ultimii doi ani, despre locurile sfinte pe care uniriștii le-au vizitat sau descoperit, despre tradiția și istoria neamului, care nu trebuie nicicând uitată. Mai mult decât atât, a accentuat ideea de dragoste de neam și credință, care trebuie să fie în noi toți, iar în dascăli cu atât mai mult, pentru că trebuie să le-o insufle generațiilor pe care le formează ani și ani.

 

La zi de sărbătoare, le-au fost alături elevilor și cadrelor didactice de la Colegiul Unirea primarul Cristi Misăilă și profesorul Aurel Șelaru, inspector școlar general adjunct, dar și o delegație de profesori din orașul Orhei din Republica Moldova. "La mulți ani uniriști. La mulți ani dragi elevi, dragi profesori, stimați invitați.

 

Este un moment impresionant și discursul domnului profesor Dragomir m-a marcat profund. Vă felicit pentru tot ceea ce ați făcut. Acum 160 de ani, aici, la Focșani, se punea temelia României Mari. Dacă nu ar fi fost 24 ianuarie 1859, nu cred că ar fi fost nici 1 decembrie 1918. Românii de atunci, de pe aceste meleaguri, au dovedit că sunt într-adevăr români și au păstrat vie identitatea neamului românesc prin tot ceea ce au făcut.

 

Au trecut printr-un război de independență, au trecut prin două războaie mondiale și au făcut în așa fel încât astăzi să avem o Românie frumoasă. Aș fi așteptat ca în 2018 să se întâmple mult mai multe lucruri, iar proiectul pe care domnul profesor Dragomir l-a prezentat, alături de alte proiecte minunate din Vrancea, precum parcul memoriei naționale, sunt proiecte reprezentative, așa ar fi trebuit să sărbătorească toată România împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire. (...) Doar prin unire putem preda adevărata istorie a poporului român, iar tradițiile și valorile culturale și creștine trebuie predate mai departe generațiilor care trebuie să le respecte. Doar respectând trecutul ne putem menține identitatea de neam și țară. Dragi elevi, dragi profesori, mă faceți să mă simt mândru că sunt contemporan cu voi. Vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți pentru Focșani atunci când mergeți și ne reprezentați cu mândrie peste tot în țară și în străinătate. Încă o dată vă felicit și vă doresc și de acum încolo să țineți la fel ștacheta. (...) Astăzi am participat și la Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza. Nu pot să nu amintesc de colegii dumneavoastră. Mă bucur că există aceste două colegii în municipiul Focșani care fac cinste și care produc valori, valori cu care noi ne mândrim. Dați-mi voie să vă felicit domnule director pentru că, într-adevăr, țineți unit tot acest colectiv, pentru că îl conduceți cu o mână de fier", a spus Cristi Misăilă.

 

Evenimentul de ieri a fost ultima activitate organizată din cadrul proiectului România 100.2100.152. Este un proiect cu care Colegiul Național Unirea se mândrește, este un proiect care s-a desfășurat pe o perioadă de doi ani de zile.

 

Activitățile dedicate Zilelor Colegiului Unirea continuă astăzi, când va avea loc activitatea „Vrancea, Inima României" - Conferința RePatriot. De asemenea, elevii și dascălii de la Colegiul Unirea vor fi prezenți și la activitățile organizate în Piața Unirii din Focșani, cu ocazia aniversării a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române. Sâmbătă, 26 ianuarie, va avea loc Gala Uniriștilor All Times.

 

Galerie Foto

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateFii un exempluInfoConsRespectConect