Avizul a fost solicitat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, unde a fost depus pentru avizarea finală proiectul noului PUG al Focșaniului.
În ședința CTATU au fost prezentate completările aduse documentației prin realizarea Strategiei de dezvoltare spațială care include proiectele de investiții care vor fi implementate în Municipiul Focșani în domenii precum protecția mediului, infrastructură, servicii de utilitate publică.
Primarul Municipiului Focșani Cristi Valentin Misăilă a solicitat reprezentanților firmei care elaborează noul PUG să introducă în documentație inclusiv proiectele care vor fi realizate în sudul orașului, precum noul spital județean, cartierul ANL, terminalul intermodal pentru transportul public.
Noul PUG este un document așteptat de foarte mulți ani și care constituie baza legală pentru realizarea programelor şi acţiunilor de dezvoltare ale Focșaniului.
Proiectul PUG-ului cuprinde de asemenea și viitoarele investiții care vor fi realizate în Municipiul Focșani, precum tronsonul de autostradă A7, Centura de Nord care va uni DN2D cu E85, dar și cele două străpungeri prin care se va asigura legătura între intersecția străzilor Cuza Vodă și Mărășești cu Calea Moldovei, respectiv a străzii Militari cu strada Anghel Saligny
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017